Sonetul XV - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

Aşteptaţi... e gustos... Se şi duce... s-a rupt.
Puţină muzică doar, un zumzet uşor –:
fete, voi, calde, fete, tăcutelor,
dansaţi aroma-ncercatului fruct.
Dansaţi portocala. Cine-o poate uita,
cum înecându-se-n sine, înverşunat
dulceaţa şi-o-nfruntă. A voastră era.
Din nou, savuroasă, spre voi s-a-nturnat.
Dansaţi portocala. Din voi azvârliţi
mai cald peisajul: matúr să dogoare
în aerul patriei! Învăpăiate
miresme, miresme iscaţi! Înrudiţi
cu pura coajă, şovăitoare,
cu-al fericitei suc, ce-o străbate.



traducere de Maria Banuş



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.