Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...
Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...
Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...
A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.
traducere de Nicolae Argintescu-Amza
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.