O, frânge destinul! prinosul înalt:
în parcuri a noastră fiinţă-n coroane
de spumă, ori oameni ciopliţi în bazalt,
în jur largi portale şi bolţi sub balcoane...
O, clopot, te-nalţă cu glas de aramă
peste-a zilelor şiruri, lumini cenuşii!
Coloana din Karnak, ori mândră coloană
ce dăinuie lângă temple pururea vii!
Azi, iscate ofrande veşnic egale
perindă sub chipul grabei orizontale
galbena zi spre nopţi prea-ntinse, orbite...
Dar goana se stinge şi nu lasă urmă;
iar urmele scrise-n văzduh de se curmă,
în zadar nu au fost. Doar poate, închipuite.
traducere de Nicolae Argintescu-Amza
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.