Morminte, ca și omul, verticale,-n
incinta asta,-nchisă în zadar;
nici soarele și-aceste blânde pale
de vânt, nici pajiștea cea dată-n dar;
nu vă fac, totuși, baremi o secundă,
să-i duceți dorul vechii noastre vetre,
unde,-n verdeața muntelui, fecundă,
trăiați - ne'nsuflețite, astăzi, pietre?
Ce lanț funest vă leagă de cei duși,
ce,-n ciuda voastră, evadează-n iarbă
și se-nfrățesc cu sevele, seduși
de viață, nu de-un stei de stâncă stearpă?
Traducere Șerban Foarță
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.