Obosit, la cei din jur le spuse
întrebări să nu-i mai pună și
singur mai departe iar porni –.
Căci el nopți de dragoste dăduse
pentru nopți de lungi călătorii.
Și veghease stranii feeri
ce-mbrăcau cu stele-atât de vaste
strâmte depărtări, și că o oaste
se schimbau în repezi bătălii;
altele, ce se predau cu sate
peste văi, în lună-mprăștiate,
sau vădeau prin parcuri îngrijite
vechi și cenușii castele, unde
bucuros ar fi putut pătrunde
doar o clipă-n turnuri nepăzite,
dar știa că-opririle ucid;
și din nou la prima cotitură,
drumuri, poduri, șesuri apărură
pană către-orașe ce se-nchid.
Toate-acestea, iar și iar nevrute,
le-ar lăsa mai greu decât trecute
glorii, avuții, plăcere.
Însă-n căi străine, câteodată,
îi era, de pași adânc săpată,
piatră de fântână ca o-avere.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.