Străinii soli vedeau cum strâng tezaur
cu el, cu tot ce el făcea;
și, fastu-i provocând, dogatul de-aur
ei îl imprejmuiau cu o rețea
întreagă de iscoade, iar și iar,
fricoși ca brusc puterea, precauți
nutrind-o-n el (cum leii sunt ținuți),
cumva să nu-i doboare. Dar,
cu simțurile-ascunse-n apărare,
el nu vedea nimic și în grandoare
sporea mai mult. Ce signoria-n el
că poate-nvinge, învingea
el însuși. În căruntu-i cap era
înfrânt. Și chipu-i arăta-n ce fel.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.