Larg deschiși în viziuni profunde,
Luminoși de flăcări ce-ntrețin
judecăți ce crud nu-l pot pătrunde, –
îi sunt ochii sub sprâncene crunte.
Și-n lăuntrul său cuvinte-afunde
se și inalță iar și vin,
ale sale nu (căci ale sale
blânde și-ocrotind s-ar pierde-n van),
altele, mai dure: roci, metale,
mistuindu-le ca un vulcan,
ca din gură lui, un crater parcă,
să le-azvârle, blestemând mereu;
pe când fruntea-i, ca un câine,-ncearcă
să tot poarte-așa din greu
ce-și dă Domnul de pe frunte jos:
el e Domnul, cum doar lui s-arată,
și toți l-ar cunoaște, dacă-odată
L-ar zări cum este: mânios.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.