Mă cotropesc cu-albastrul lumii zorii
Și inimii mi-l lasă căpătâi
Să bată gongul ceasului dintâi,
Rebelă,-ntr-o acustică-a splendorii.
Cuprins de ape, soarele își urcă
Lumina grea din focul lui cel sferic
Și izgonește marele-ntuneric
Acolo unde timpul se bifurcă.
O rază, șiroind pe trup, fierbinte,
Poema și-o apasă-n pielea mea,
Iar respirația a vrut să stea
Cât inima îmi fuge înainte.
Dacă-aș culege voluptatea clipei,
Aș prinde-n dinlăuntrul unui gând
Mătasea moale-a valului, în rând
Pe malul nisipos, dedat risipei...
O aripă,-n albastru călătoare,
Își unduiește avântatul zbor,
Iar cursu-i prelungit, de meteor,
E un trimis al mării înspre zare.
Și parcă mi-a luat cu ea privirea
Să mi-o ascundă-n sân de răsărit,
Pe unde cerul este zugrăvit
Cu nori pribegi, ce-și schimbă plăsmuirea.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.