De ce-am mai căuta răspunsuri?
Cineva a ales să le înșire pe toate
ca pe mărgelele unei zeițe uitate
în templul care conține între ziduri
taina literelor grecești.
Știm atât de multe răspunsuri
că n-am mai împietri,
dacă am privi direct în ochii Meduzei.
Ne-am regăsi în ipostaza gânditorului,
a înțeleptului care păzește pacea
cu toate celulele lui.
Tu, călătorule,
vezi cum se risipesc penele lui Icar
într-un cer prea aproape de dorință?
Este o formă de răspuns
la mâna întinsă mie,
când luasem chip de Icar.
Mâna aceea m-a învățat să cad cu blândețe,
sub formă de suflet ce înțelege
că tăcerea este răspunsul care nu minte niciodată.
La fel ca iubirea
din prima secundă a strângerii mâinii
care m-a prins în cădere,
înșirând toate răspunsurile...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.