în miezul nopții recitesc destine
ascunse'n rame vechi cu iz de moarte
mi'e prea târziu în viață fără tine
port părăsit al viselor deșarte
mă pierd în amănunte efemere
sperând o lume să închid c'o poartă
albastră'i noaptea - vorbele stinghere
și nu e loc să trec pe file'o soartă
împrejmuită'i ziua în urzeala
celor promise'n verile trecute
îmi macină în oase umezeala
cu mucegai de vremuri irosite
ce rost mai are marea'n toamna asta
când osteniți de'atâtea promisiuni
fragile brațe'și tremură nefastă
îmbrățișare prin omisiuni
trecem tăcuți spre lumea fără punte
ce tineri fost'am ieri, dar ce bătrâni
orbecăind mai căutăm o luntre
sperând să traversăm spre alte lumi
din răni ne creștem trandafiri uscați
cu spini ce se agață'n vena firii
sperăm o lume de însingurați
lumini abstracte'n calea nemuririi
#Iulia
vezi mai multe poezii de: Maria Iuliana Popescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumoase versuri , bine ai venit
petrica_c
sâmbătă, 08 iulie 2017