Te bântui, iubito, chipul tău
e-un lung șirag de litere uitate,
poeme reci
pe albul iernii scrise
în geometria fulgului, un zeu
ne socotește visele
furate,
povești ce nu au un sfârșit.
Proscriși suntem
și nimeni nu-nțelege
a vieții limbă, poate a greșit
guverantorul care-i peste lege,
dar pentru noi
e limpede cuvântul,
trăirile înalte însoțesc
în fiecare clipă absolutul
și-n tine iar
o viață rătăcesc.
vezi mai multe poezii de: M Horlaci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.