și totuși niciodată nu am putut
să văd mai limpede ca până acum
cât de tragică e soarta oamenilor de hârtie
cât întuneric este când lianele neștiinței înfrunzesc haotic
cum se naște din pământul uscat
în fiecare zi câte o ființă spectrală
care se uită la noi și râde
iar râsul ei vibrează în timpane
la fel de haotic
ca o muzică psihedelelică
amestec de teamă respingere
și o inexplicabilă dar certă atracție
pentru necunoscutul care devoră
progresiv din ce păstram ascuns
pentru EL
adina v.
31.05.2019
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.