Când te voi întâlni, aș vrea să mă odihnesc
Pe ale tale brațe, cu dor răpus să adorm
In ochii tăi blajini, doar eu să mă oglindesc
In suflet să resimți întregul meu amor.
Frunze plutesc pe vântul ce bate
Inima rabdă, iar gândul se zbate
Noaptea se întinde cu fală, grăbită
Să acopere visul ce stă ca ispită.
De ce mereu scriu de iubire?
M-ai întrebat acum un timp...
Din viața asta ce ar ramane
De trupul nu ar mai fi viu?
Înfig în inimă-ți tăcerea,
Precum natura cand îngheață
Să nu mai simți pe veci durerea
Când lacrimi reci se strâng pe față.
Cum am ajuns sa te iubesc?
Nu stiu nici eu...
Nu stiu nici cand am inceput
Sa-mi fac iubirea asternut,
E toamna...simti?
Si simti cum inima imi bate?
De ar fi sa-mi fi aici aproape
Sa auzi cum frunzele suspina
Mă predau cu trup si suflet, timpul fiindu-mi socotit
După faptele si gândul cel ascuns, cât am trăit.
Suflet nu am avut mereu, cum ar fi vrut Dumnezeu
Am zărit doar nerăbdare, chiar si in zilele amare.
Tu cine ești de bați cu foc in inima rănită?
De atâtea ori te-am căutat, să nu ma las învinsă
De soarta ce n-o pot schimba, rămas-am răstignită,
Degeaba bați la ușa mea... căci e de mult închisă.
Pe cand nu te stiam si nu credeam in tine
Slavirea o inchinam departe de iubire,
Departe fiind de toate eu nu am contenit
Sa cred ca port in mine un dor nestapanit.
Vezi tu, iubirea iar se stinge
Si n-a ramas nimic in locul ei,
Decat durerea care imi frange
Sufletul, astazi mai mult ca ieri.