Pe luciul nopții s-a lăsat un dor fără putere,
Și-n ochii lunii curg adânc suspine și mistere.
Un licăr stins se-ascunde lin în umbra unui gând,
Ca o uitare ce se-ntoarce în vise alergând.
Sub cerul pal, cu pași de fum, visarea se destramă,
Și timpul moale-mi trece-n piept, ca un tablou-n ramă.
Când clipele se-aprind tăcut în lacrimi fără rost,
În amintiri atât de dulci, iubiri care au fost.
Prin ochi de cer rămâne-nchis un cântec nerostit,
Cu gust de stea și vânt pierdut din sufletul rănit.
Un dor nespus m-a învelit în visul răvășit,
Și mi-a lăsat în piept un drum tăcut, înăbușit.
Și totuși, uneori tresar în nopțile târzii,
Când luna-și scutură tăcut lumina-n poezii.
Atunci revăd, uitate-n gând, priviri ce m-au atins
Reflexii dintr-un timp pierdut, ce n-a fost încă stins.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.