Remember - Adina Speranta
Poezie adăugată de: Adina Speranta

    miercuri, 03 ianuarie 2018

Prin ceața bolnavă se pierde orașul
și nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă își sapă sălașul.
Iubirea îți spune: să crezi!

Jilavă, o frunză își strigă reproșul
spre vremuri trecute și verzi,
chemarea-i ascunde în palme călușul.
Iubirea îți spune: să crezi!

Cuțitul durerii și-ascute tăișul
pe-un gând sugrumat de zăpezi,
iar Charon așteaptă, apatic, bacșisul.
Iubirea îți spune: să crezi!

Un haos se naște și este urmașul
a tot ce-i trecut și păstrezi,
în suflet, trecutul îți este vrăjmașul.
Lumina îți spune: să vezi!

Credința în tine să-ți fie urcușul
spre culmea la care visezi,
te uită, amurgul își scutură roșul.
Iubirea îți spune: să crezi!

Adina V.

26.12.2017



vezi mai multe poezii de: Adina Speranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Ștefan, pentru semnul tău de lectură :)
Cu drag!
Adina Speranta (autor)
duminică, 07 ianuarie 2018


Foarte frumos! Cu toţii avem nevoie de iubire şi trebuie să credem în ea!
stefan doroftei doimaneanu
vineri, 05 ianuarie 2018