Îmi amintesc de Buisson, de Visan, cât şi de Richerenches,
Unde mirosul supei se închidea în camerele
Pline de linişte ca tălpile unui zidar îmbătrânit fără paradis.
Îmi amintesc orizonturile fără somn în jurul acestor sate; prima zăpadă le arăta drepte ca
pe nişte acuzaţi, speriindu-le inocenţa.
Dar pierderea bruscă a forţelor reclamă marele larg;
Rapacele se alătură femelei sale în plin zbor;
Universurile vechi readuc altora, oarbe, sorii lor.
O tânără romană îşi dezvăluie prezenţa şi se întoarce spre oraşul a cărui centură
păstrează semnele dragostei.
Toulourenc! Toulourenc! Nu ştiam că eşti aşa de aproape,
Nici un fals bondar în rimele apelor tale,
Ci doar dorinţa expulzată a lui Ventoux, evitându-te pământurile puse pe ceartă.
vezi mai multe poezii de: Rene Char
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.