Am să m-arunc în marea neștiinței
ca să mă spăl de tot ce-am învățat,
Ca mai apoi, în focul umilinței
să mă usuc de tot ce-a fost curat.
Păși-voi către ”ieri” cu pași de nouri
fără să las o urmă-n băjenit
ca nu cumva, prezentul prin platouri
ca ”ieri” să mă servească cu lignit.
Am să opresc a pașilor gândire
Spre-acel trecut în ziua lui cuptor
Când aripi mi s-au pus la ”osândire”
Crezând că fără ”Moarte” o să mor.
Dar am trăit prin propria voință
Iar gândul peste gard l-am strecurat
Când ”Moartea” mi-a întins adeverință
c-a dus război cu tot ce-a fost curat.
Și vin în minte întrebări nătânge:
La poarta umilinței ce găsesc?
Doar amintiri ce clocotesc în sânge
Și-un acronim cu paloș diavolesc.
Fălos a fost încă din a sa fașă
Iar gândul de mărire i-a fost chin
Răscolitoare firea lui trufașă
mi-a construit în viață baldachin.
Atâta doar, că a uitat să-mi scrie...
Răvaș de înștiințare, că..., în timp,
O s-mi strecoare în a mea simbrie
Măceși giganți în faptă și în ghimp.
Păcatul nostru e comun în faptă
Acum că au trecut atâția ani
Karma fiind regina ce așteaptă....
Simbria s-o achite fără bani.
Păși-voi către ”azi” cu pași de soare
Si voi lăsa o urmă pe pământ
Ca un pios omagiu de-nchinare
Că n-am făcut cu ”Moartea” legământ.
Am să mă îndrept acum spre noua casă
pocalul fericirii să-l golesc,
Voi rătăci pân’ la a morții coasă
Frunzișul unei vieți să-l răscolesc.
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.