De vei vedea ca frânt îmi este zborul,
Că cerul se afundă-n infinit,
Nu insista să îmi reneg decorul
Și lasă-mă să simt ce am trăit.
Nici nu mă misc pe-a traiului arenă
Caci scârțâie podeaua a suspin.
Si nu aș vrea ca, dincolo de scenă,
Să crezi că plâng pentru a-l meu destin.
E doar așa, o carie bătrână,
lipsită prea devreme de canini,
ce mai încearcă-n viață sa rămână
și mușcă un destin la rădăcini.
Un ultim rol își cată așezare
în limbul unui clopot stingherit
ce sun-a-nceput de prezentare
la propriul vis, la propriul băjenit.
Si chiar de sunt vrăjit de-a sa grăire,
Fără sufleor, ca mielul la cuțit,
Cuvintele se prind într-o pornire
să vă prezint ce simt în asfințit.
Spun doar că sunt lipsit de întristare
căci am zburat pe aripi de frumos,
pe adieri de visuri călătoare,
Iar murg mi-a fost cuvântul luminos.
Nu m-am ascuns nicicând în vreo minciună,
Din adevăr mi-am construit plămâni
Nu am avut în tolbă vreo ranchiună
Sau ordine dictate de stăpâni.
Când setea a dorit s-o pun în tașcă,
Am smuls din cer al stelelor potir
Iar murgii, adăpându-i la caleașcă,
au tors într-un galop al vieții fir.
N-oi număra opririle din stații,
Distanțele pe care am plutit,
Iar de-am simțit parfum de constelații,
nu am intrat fără să fiu poftit.
E liniște acum în astă vreme
în care am ajuns cam prăfuit,
nici prea târziu, nici poate prea devreme,
Dar am oprit oriunde am dorit!
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.