Nechează caii.
În vecinătatea trenurilor,
a clădirilor înalte, a podurilor dantelate -
ca o stranie ironie
nechează caii.
Țipe răgușit locomotivele,
zboare avioanele argintii,
unde lîngă nori tot le va ajunge
nechezatul cailor.
Mă culc și-mi atîrn
rufăria de nylon, scînteietoare,
dar din relonul și rolanul meu
nechează caii.
Văd arcul masiv al mongolilor
și vechiul plug și tăcuta luncă a lui Bejin.
Din adînc, de la începutul începuturilor,
nechează caii.
Un dor de ducă aș vrea să mă cuprindă
la nechezatul calului tînăr.
Asemenea cerului în rîu, se răsfrînge în mine ecoul:
nechează caii.
Secolul 20,
ești, totuși, mai înțelept...
Privește, rezolvă, dar nu speria caii.
Fie ca, sub mantaua ta de postav,
tot mai îndărătnici
să necheze caii.
Veseli,
pînă la burtă în negară,
pe cîmpii, pretutindeni unde sunt drumuri și vîntul adie.
pe șleaul timpului, ca pe-o icoană -
să necheze caii.
traducere - Sergiu Adam
vezi mai multe poezii de: Rimma Kazakova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.