Toți ne pierdem câteodată busola.
Și-atunci ne nuntim cu neîntâmplările,
rugăm zeii să ne spele fereastra păcatelor,
cuminți ancorați în neputința de-a fi.
Pasămite ne-am rătăcit
în tunelul îngust al vieții deșarte.
Esența necunoscutului -
rânduitoare de gânduri
în gara prăfuită a așteptării -
ne mai trimite din când în când
naivități elevate, visări nebunești,
așa... ca o senzație
că ne umple cu ritm împrejurul.
Pașii în gol ai destinului...
Și totuși ne regăsim.
Ne-aduce busola
cel mai prietenos secret dintre toate,
rostit în tam-tamurile noastre afunde:
Ești liber!
Liber, omule, liber!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.