Două drumuri se despărțeau într-o pădure galbenă,
Și îmi părea rău că nu puteam călători pe amândouă
Și să fiu un singur călător, mult timp am stat
Și am privit în jos pe unul cât de departe am putut
Spre locul unde se curba în tufișuri;
Apoi l-am luat pe celălalt, la fel de corect,
Și având poate dreptul mai bun
Pentru că era iarbă și nu avea nevoie de uzură,
Deși, cât despre asta, trecerea pe acolo
Le uzase cam la fel,
Și ambele în acea dimineață zăceau la fel
În frunze, niciun pas nu călcase negru.
Oh, l-am păstrat pe primul pentru încă o zi!
Totuși, știind cum drumul duce la drum
Mă îndoiam că mă voi mai întoarce vreodată.
Voi spune asta cu un oftat
Undeva, veacuri și veacuri de acum înainte:
Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu,
L-am luat pe cel mai puțin umblat,
Și asta a făcut toată diferența.
vezi mai multe poezii de: Robert Frost
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.