Cântând
Robert Louis Stevenson, 1850 - 1894
Păsărelele cântă despre ouă pistruiate
Şi-şi fac cuibul pe ramuri de copaci,
Navigatorul despre parâme şi ţărmuri de departe,
Despre călătorii pe mare, nave şi cârmaci.
Copiii cântă-n Japonia cu cireşi în floare,
Copiii cântă-n Spania cu verzi palmieri;
Flaşnetarul cu flaşneta lui trece-agale
Cântând în ploaia acestei primăveri.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Robert Louis Stevenson