Uneori
cioplit în lemnul verde al durerii
zăvor cu creste ascuns
închid hrubele vinului sub deal roditor.
Licoarea
galben-verzuie şi rubinie
sub impulsul adâncirii divine
dau cu zaruri peste gânduri nomade,
sub patima cărnii ce nu-şi pune frâu.
Rod totul până la os
nestăpânit fiind
cineva mă stăpâneşte prea mult.
Nu stă pe gânduri şi mă foloseşte
ca pe un vânat norocos.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.