Pierdută în tăcere şi nemişcare,
Trăia şi răsufla ca înainte.
Razele lunii jucau închipuiri,
Feste ciudate şi pentru imaginaţia unui visător.
Cum stăteam pierdută în tăcere şi nemişcare
Puteam să jur că nu era goală,
Casa trăia şi răsufla la fel ca înainte.
Ferestrele erau luminate,
Perdelele fâlfâiau lin în noapte,
În bibliotecă uşa întredeschisă,
Uitaţi pe birou ochelarii mei,
Alături de vasul plin cu trandafiri tomnatici.
Un nor nevăzut până atunci
Acoperi luna, oprindu-se o clipă,
O mână întunecată înaintea unui chip.
Nălucirea pieri
Şi luminile ferestrelor se stinseră.
Aveam înaintea mea
Ziduri tăcute… fără suflet.
În vis, pe când norul acoperea luna,
Mă aflam departe
Şi aveam să mă trezesc în camera mea
Oftând, deschizând ochii
Mirându-mă de soarele strălucitor,
De cerul larg şi senin,
Atât de deosebit,
De dulcea lumină din visul meu.
vezi mai multe poezii de: Rodica Elena Lupu