De multe ori, în casă nu se-auzea
decât trosnitul lemnului din sobă
și zgomotul vârtelniței, ritmat,
în care se-adâncea bunica.
Toți reuniți și muți
precum acei chemați solemn să dirijeze iarna,
cu-o moleșeală ca nopțile visării,
cu două vieți în urma-acelor ani:
una, cu mii de arbori înălbiți
și cealaltă, crescând tăcerea de acum
cu vijelia din juru-acestei case.
Trosnitul lemnului le devorează verbul,
iar roata vârtelniței îi poartă și-i adoarme.
Și înlăuntrul casei tăcerea e de lemn,
și dup-o lungă vreme
din scaun unul se ridică, apropiindu-se de foc,
când picături de ploaie-ntârziată,
ce spumegă-n copaie,
fac un motiv de-a comenta pe scurt că cerul e senin.
traducere - g.Cristea
Los silencios
A veces en la casa lo único que se oía
era el crepitar de la leña en la estufa
y el acompasado ruido de la devanadera
en la que se absorbía la abuela.
Todos reunidos y todos silenciosos
como llamados a presidir solemnemente el invierno,
con una actitud igual que en el sueño de las noches
pero con dos vidas detrás de esos años:
una, con miles de árboles blanqueados
y otra, que deja crecer el silencio de ahora
con la ventisca alrededor de esta casa.
El crepitar de la leña les devora las palabras
y las vueltas de la devanadera los aleja y los adormece.
Por dentro la casa es un silencio de madera,
pero después de tanto tiempo
alguien se mueve de su asiento y se acerca al fuego,
porque alguna gota de lluvia rezagada
que burbujeó en la tina
es motivo para comentar brevemente sobre el cielo despejado.
De Poemas migratorios (1974).
vezi mai multe poezii de: Rolando Cárdenas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.