Nicicând n-am râs mai tare și mai bine,
Când mi-au intrat circari în poezie.
O, Doamne, ai atâta fantezie
Când măști grimezi pe fețe filistine!
C-un salt mortal pe-o coală de hârtie,
Înghite săbii versul din terține.
Nicicând n-am râs mai tare și mai bine,
Când mi-au intrat circari în poezie.
Se-ascunde-n strofe clovnul (de rușine)
Și plânge înfundat, de gelozie,
Că un pitic o cere de soție
Pe cea mai 'naltă dintre trambuline.
Nicicând n-am râs mai tare și mai bine!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.