Luna rătăcită și-a pierdut cerul
Și visele nu-și mai găsesc eterul !
Soarele transpirat de la căldură
Își pune stele reci în băutură …
Tu ai plecat grabită spre orișiunde
Lăsându-mă singur, pradă tuturor …
Milenii nesfârșite topite în secunde
Îmi comprimă laș timpu-mi arzător !
Cum orice râu se sinucide în mare,
La fel, Privirea ta- a orbit în ochii mei …
Ți-am zis în ziua aceea mută, la plecare,
Du-te, ia-mi mintea și minte-o dacă vrei!
Sufletul amar, mi-l trimite-n întuneric
Și dorinta-mi egoistă tăvălește-o în noroi,
Veselă ,transformă-te-ntr-un vis himeric,
Fugi cât de departe poți , dar vino înapoi !
Luna albă, arde cerul somnambul
Se pare c-a băut stele reci și a răcit !
Visele din nou îmi umplu somnul ,
Soarele în raze fierbinți s-a-nvelit.
vezi mai multe poezii de: Bogdan SAVIN
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.