Un stol de gânduri învechite,
Prea se-nălța, din hău, să zboare,
Să-și lase umbra peste soare,
Cu freamăt de aripi rănite.
S-a stins în cețuri de iertare,
Cu stăvilare infinite,
Un stol de gânduri învechite.
Prea se-nălța, din hău, să zboare.
Cu-nfiorări legănătoare,
Încearcă pieptul să palpite,
Ca-n vânt, petalele de floare.
Prea se-nălța, din hău, să zboare,
Un stol de gânduri învechite.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.