Plângând în șir,
Se frânge vântul-n crengi plecate,
Pe-o cărare-n frunze moarte,
Timpul trece… nu se-arată.
Colțu gri, pe strop de ploaie,
Bucurat de vântu din vreme,
Ce-l absoarbe,
Vi tu vi, cu morți, cu gând,
Vino pe la mine,
Să vezi ce țărână frântă am ajuns.
Vin tu vi, să mă iei,
Să mă duci acolo unde nu sunt
oamenii răi,
Vin tu vii, la mormânt să mă blestemi,
Să vi, că timpu’ ce l-am avut,
Nu a fost îndeajuns să mă ierți.
Oboseală frântă-n curs de vindecare,
Unde oi fii? Tu vii oare?
Unde nu-s pomi, unde nu-s iad,
Unde să fiu, acolo să mă arunci în gând.
Cavouri triste-mi cântă încântat,
Somnoros culcându-mă de oamenii să ard.
Ochii-n soare arde vântu’
Cuvântu.. cel ce n-a rămas nefrânt.
Iar să vii, să vin să pleci?
Iar să stau, noaptea-n gând cu gându că pleci?
Să stăm la masă, fără mâncare,
Să mâncați doar voi, iar eu..
Să stau în aer.
Pâine de râu curgând spre mine,
Cu trupu’ meu cel rostit de spasme,
Cu suflu’ meu, ce nu mai are..
Gând, dorință.. ci doar moarte spre pierzanie.
Lin urcând spre marea mea speranță,
O pierd ușor în vedere.. fără vre-o teamă de viață.
vezi mai multe poezii de: Alexx
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.