Seara-i tristă, cenușie,
Marea-mbracă gros lințoliu,
pe când cerul se sfâșie-n
văl de doliu.
Plâns amar ce se frământă
în abis, prelung, se frânge.
Apa-n timp ce vântul cântă,
plânge.
Laudă viori de brumă
raza soarelui ce piere.
Psalmodiază alba spumă:
miserere.
Armonii irump spre stele;
briza va purta-n catarg
cântece triste, grele
din larg.
Din a zării goarnă arsă
curge-o simfonie rară,
parcă muntele-și revarsă
vocea clară.
Ca un geamăt invizibil…
ca un răget aspru, greu,
scos în vânt de-un glas teribil
de leu.
Traducere – Ștefan Augustin Doinaș,
Ruben Dario, versuri alese, Editura pentru Literatură Universală, 1967
vezi mai multe poezii de: Rubén Darío
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.