Lângă vechea pagodă din Moulmein, privind spre mare, spre răsărit,
O fată din Birmania stă și știu că se gândește la mine;
Căci vântul foșnește prin palmieri, iar clopotele templului par să spună:
„Întoarce-te, soldat britanic; întoarce-te la Mandalay!”
Întoarce-te la Mandalay,
Unde vechea flotilă sta la ancoră:
Nu le auzi zbătând din zbaturi, de la Rangoon la Mandalay?
Pe drumul spre Mandalay,
Unde peștii zburători se joacă,
Și zorii vin ca un tunet dinspre China, peste golf!
Fusta ei era galbenă, iar boneta mică – verde,
Și o chema Supi-yaw-lat – la fel ca pe regina lui Theebaw,
Și am văzut-o prima oară fumând un trabuc alb, uriaș,
Și irosind sărutări creștine pe piciorul unui idol păgân:
Un biet idol făcut din noroi –
Pe care-l numeau Marele Zeu Buddha –
Puțin îi păsa ei de idoli când am sărutat-o chiar acolo unde stătea!
Pe drumul spre Mandalay...
Când ceața se așeza peste orezării și soarele cobora încet,
Ea își lua micul banjo și cânta: „Kulla-lo-lo!”
Cu brațul pe umărul meu și obrazul lipit de obrazul meu,
Priveam vapoarele și elefanții care stivuiau lemnul de tec.
Elefanți stivuind tec
În pârâul cu mâl și noroi,
Unde liniștea atârna atât de grea, încât aproape că ți-era teamă să vorbești! Pe drumul spre Mandalay...
Dar toate astea-s în urmă – demult și foarte departe,
Și nu circulă autobuze de la Bank până-n Mandalay;
Și învăț aici, în Londra, ce zice soldatul veteran:
„Dacă-ai auzit Orientul chemând, nu mai bagi în seamă nimic altceva.”
Nu! Nu mai bagi în seamă nimic altceva
Decât mirosul de mirodenii și usturoi,
Și soarele, și palmierii, și clinchetul clopotelor de templu;
Pe drumul spre Mandalay...
M-am săturat să-mi tocesc tălpile pe pavajul aspru,
Iar burnița englezească blestemată îmi trezește frigurile-n oase;
Deși mă plimb cu zeci de slujnice din Chelsea până pe Strand,
Și vorbesc ele mult despre iubire, dar oare ce înțeleg?
Fețe buhăite și mâini murdare –
Doamne! Oare ce înțeleg ele?
Eu am o fată mai drăguță și mai dulce, într-un ținut mai curat și mai verde!
Pe drumul spre Mandalay...
Trimiteți-mă undeva la est de Suez, unde ce-i mai bun e ca ce-i mai rău,
Unde nu există Cele Zece Porunci și unde omul își poate face o sete zdravănă;
Căci clopotele templelor mă cheamă și acolo aș vrea să fiu –
Lângă vechea pagodă din Moulmein, privind leneș spre mare;
Pe drumul spre Mandalay,
Unde sta vechea flotilă,
Cu bolnavii noștri sub copertine, când mergeam spre Mandalay!
Pe drumul spre Mandalay,
Unde se joacă peștii zburători,
Și zorii se crapă ca un tunet, venind dinspre China, peste Golf!
vezi mai multe poezii de: Rudyard Kipling
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.