Doamne, dă-mi tăria pietrei ruptă de ciocanul greu,
Nu lăsa să se destrame în zadar destinul meu,
Nu lăsa să lâncezească printre straturi de cărbune
Flacăra devoratoare de iubire și de lume!
Nu lăsa să uit cu totul verile dogoritoare,
Când străbat cu pasul tânăr galerii șerpuitoare,
Enigmatice ținuturi de huile și lignit,
Liniștea tăcutei ere strânsă-n piatră de granit.
Nu lăsa târziul vremii să se surpe peste mine,
Mă coboară-n galerie, poartă-mă prin guri de mine,
Orele să nu-mi cuprindă în inele bolta frunții,
Risipește-mă pe zarea unde mă sărută munții!
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.