Țin minte, printre alte gânduri, chinul
De-a smulge purul sfintelor icoane,
Să îl afund în voce de consoane,
Să-nchipuie priceasna și aminul,
Ca, din neînțeleasa ta trufie,
Să deslușești prin ceața asta sfântă
Că sufletu-mi, însingurat, îți cântă
Cu cerul și pământu-n poezie.
Și mă temeam că tulbur o minune,
Precum un vânt prin unde tremurate,
Că dorul meu e o impietate
În toată rugăciunea ce o spune.
Dar, vai! Adânc plecat într-o iubire,
Întrezăreai în tușă incoloră
Prezența mea și pânda ei sonoră,
Cu-ngăduința caldă din zâmbire.
La fel și-acum. Pășirea ta ușoară
Mici semne ale timpului îmi lasă,
Pe drumul ei, să aflu că îți pasă
Și că n-ai vrea uitarea să mă doară.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.