Acum e un nesfârșit de ape,
Când privești ai dureri de pleoape
Și ne-om aminti sub ramuri de măslin,
Iar Domnul ne-ar lua un suspin.
Acum e bolnav tot pământul,
Peste tot răsună doar cuvântul,
Și nesimțite molecule de atom,
Îl îmbolnăvesc puternic pe om.
Domnul are o singură poruncă,
Să nu purtăm viața ca pe-o perucă,
El tot cei bun pe-acest pământ ne-a dat,
Dar trebuie să nu cazi-n păcat.
Trebuie să prinzi nemărginirea,
Să ajuți și să naști din nou iubirea,
Viața nu trebuie să fie un calvar,
Trebuie să oferi cât mai multe-n dar.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea