PILDUIRI
De vrei să ştii ce toate acestea te învaţă,
tu află că de moarte ai parte şi în viaţă.
Şi tot ce-există-n lume, în cer şi pe pământ,
în al tău trup şi suflet aşijderi s-a răsfrânt.
Căci lumea,-asemeni ţie,-o fiinţă e, vezi bine.
Şi tu eşti al ei suflet şi trup ea-i pentru tine.
Iar moartea în trei feluri în om se înfiripă:
întâia moarte adusă-i de fiecare clipă.
A doua moarte-i frânge voinţa şi i-o-ngroapă.
Iar de a treia moarte, vezi, nimenea nu scapă.
Cum viaţa şi cu moartea în fapt stau faţă-n faţă,
tot astfel de trei feluri va fi şi a ta viaţă.
Nu poate-orice făptură să-şi frângă-a sa voinţă.
Doar ţie ţi-a fost dată o-asemenea putinţă.
În orice clipă lumea se schimbă, e ştiut,
şi la sfârşit ajunge cum fost-a la-nceput.
Ce-o să se vadă-n lume, în ZiUa cea din urmă,
tu vei vedea în tine, când viaţa ţi se curmă.
Ti-e trupul glia, capul e bolta-mbietoare.
Ti-s simţurile stele şi sufletul e-un soare.
Iar ale tale oase ca munţii sunt de tari,
şi părul ţi-e din vrejuri iar membrele-s stejari.
La vremea morţii trupul, căit, se va suci,
cum fi-va-n tremur glia-n a Judecăţii Zi.
Năucă-ţi va fi mintea şi duhu-negurat,
şi simţurile-stele ce s-au întunecat.
Din porii tăi sudoarea va curge ca o mare,
şi-n ea-necat, tu, fără de cap şi de picioare.
Şi oasele-or începe încet să se destrame,
şi vor ajunge toate asemeni unor scame.
Picioarele-amândouă, pe rând, s-or răsuci.
Tovarăşii de-o viaţă de tine vor fugi.
Iar când din trup pleca-va-al tău suflet pe vecie,
ţărâna-ţi deveni-va o „netedă câmpie".
Şi lumea va ajunge tot în aceeaşi stare,
în care-ajunge omul în clipa-n care moare.
Zdrobită-i lumea-ntruna şi iar se întregeşte,
cum duhul se-ntrupează şi-apoi se slobozeşte.
Creaţia se-nnoieşte întruna-n creatură,
deşi-ndelungă pare-a fi viaţa-ntr-o făptură.
Mărinimia care ne-o-arată Dumnezeu,
întruna se vădeşte, înfăptuind mereu.
Căci, pe de-o parte lumea mai mândră se-nfiripă,
pe de-altă parte piere în fiecare clipă.
Iar când această lume, a noastră, va dispare,
domni-va veşnicia în lumea viitoare.
În orice lucru două lumi îşi vădesc prezenţa:
întâia este forma şi-a doua e esenţa.
De te uneşti cu prima, te-aşteaptă despărţirea.
A doua-şi are veşnic în Domnul dăinuirea.
Tot ce-n această lume e numai în putinţă,
în lumea viitoare primi-va-alcătuinţă.
vezi mai multe poezii de: Şabestari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.