PILDUIRI
De-i spui acelui care din naştere nu vede
ce-nseamnă o culoare, nicicând nu te va crede.
Şi albul ca şi roşul şi verdele din iarbă,
la fel de negre-s pentru a lui vedere oarbă.
Gândeşte-te la orbul din naştere şi taci!
Făcutu-l-a să vadă unsoarea vreunui vraci?
Când cugetul râvneşte-a privi înspre cea lume,
ca orbu-i care-ncearcă-a vedea ceva anume.
Dar omul mai vădeşte si-o altfel de-nsuşire,
ce-l face să pătrundă a tainelor urzire.
Ca focu-i ce se iscă din cremene şi fier,
un foc care ţâşneşte din trup şi duh spre cer.
Când cremenea şi fierul lovite-s laolaltă,
se luminează lumea de-aici ca şi cealaltă.
Ciocnirea lor i-aduce-atunci tainei tâlcuirea.
Tot ce-ai aflat să-şi afle în tine împlinirea!
Cum tu-ul tău e-aievea imaginii divine,
tot ce-ţi doreşti ai grijă să cauţi doar în tine.
vezi mai multe poezii de: Şabestari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.