„...Sintaxa a fulgerului! O, pur limbaj de exil!
Departe e malul celălalt unde mesajul se luminează:
Două frunţi de femei sub cenuşă, însemnate de-
Acelaşi deget; două aripi de femei la fereastră, stârnite
de-acelaşi suflu...
Dormeai în această noapte, sub naltul copac de
fosfor, o, inimă de fiinţă în rugă prin lume,o, mamă a
Proscrisului, când în oglinzile odăii imprimat îi fu chipul?
Şi tu, mai zorită sub fulger,o, tu zorită să tresari
pe celălalt mal al sufletului ei, soaţă a forţei sale şi slăbi-
ciune a forţe sale, tu ce suflarea ţi-o întregeai cu su-
flarea ei,
Te vei mai aşeza pe patul pustiu, în tresăririle
sufletului tău de femeie?
Exilul nu-i de ieri! Exilul nu-i de ieri!...urăşte,
o, femeie, sub streaşina casei tale, un cântec de pasăre
din Barbaria...
Tu n-o să asculţi vijelia în depărtare înmulţindu-ne
drumurile şi paşii, fără ca strigătul tău de femeie,în
noapte, să nu asalteze în cuibul său pajura echivocă a fericirii!”
.... Taci, slăbiciune, şi tu, parfum de soţie în noapte
Ca migdala nopţii însăşi.
Pretutindeni pribeagă pe ţărmuri, pretutindeni
pribeagă pe mări, taci, duioşie, şi prezenţă creată cu
aripi la înălţimea şeii mele.
Voi relua drunul meu de Numid, în lungul mării
de-nstrăinat...Nici o verbină pe buze, ci pe lim-
bă, ca o sare, încă fermentul acesta al lumii vechi.
Silitra şi natronul sunt teme ale exilului. Gândurile
noastre fug la fapte pe pârtii de oase. Fulgerul îmi des-
chide o albie de proiecte mai vaste. Furtuna în van mută
bornele absenţei.
Cei ce s-au dus să se-ncrucişeze în marile Indii atlan-
tice, cei care adulmecă ideea nouă în prospeţimile
abisului, cei care suflă din cornuri la porţile viitorului
Ştiu că-n nisipurile exilului şuieră marile pasiuni
ghemuite sub biciul fulgerului... O, Risipitorule sub
sarea şi spuma lui iunie! Păstrează vie printre noi forţa
ocultă a cântului tău!
Asemenea celui care spune trimisului, şi acesta
îi e mesajul: qascundeţi faţa femeilor noastre; ridicaţi
fruntea fiilor noştri; şi consemnul e de-a spăla piatra
pragurilor voastre...Vă voi spune în şoaptă izvoarele
unde mâine vom clădi o mânie pură.”
#
Şi e ceasul, o, Poete, să-ţi spui numele, neamul, şi
rasa....
vezi mai multe poezii de: Saint-John Perse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.