Spiritul, moartea, visul
tăgăduiesc speranța. În noaptea asta
la Brașov, în Carpați, printre copaci
străini, caut un timp,
o femeie iubită. Zăduful crapă
frunza plopilor, iar eu
îmi spun cuvinte pe care nu le știu,
răstorn brazda-amintirii.
Un jazz întunecat, italice cântări
trec preschimbate peste culoarea irișilor.
Glasul tău s-a pierdut
în murmur de fântâni:
ajunge-o zi să cumpănească lumea.
traducere - Mihai Banciu
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.