Pierde-mă, Doamne, să n-aud
cum mă despoaie tăcuții ani scufundați,
ca să se schimbe chinul în mișcarea deschisă:
curba joasă
a trăirii mă duce înainte.
Și fă-mă vânt navigând fericit,
sau sămânță de orz sau lepră
ce se exprimă în plină devenire.
Să-mi fie lesne să te iubesc
în iarba ce suie în lumină,
în plaga ce găurește carnea.
Încerc o viață:
fiecare se descalță și șovăie
în căutare.
Mă lași încă: sunt singur
în umbra ce se răspândește în seară,
nici o trecere nu se deschide dulcii
șiroiri a sângelui.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo