Ții capul aplecat și mă privești;
iar rochia-ți e albă
și-un sân înflorește din dantela
desprinsă de pe umărul stâng.
Lumina mă petrece; vibrează
și-ți atinge brațele goale.
Te văd din nou. Cu vorbele-ți
șoptite și grăbite
însuflețind
povara unei vieți
ce o știam de circ.
Afund e drumul
pe care vântul cobora
în nopți de martie anume
și ne trezea necunoscuți
ca-ntâia oară.
traducere - Mihai Banciu
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.