Și cum am putea să cântăm?
cu piciorul străin deasupra inimii,
printre morții abandonați în piețe
pe iarba tare de gheață, la plâns
din mielul copiilor, până la urletul negru
a mamei care a mers să-și întâlnească fiul
răstignit pe polul telegrafic?
Pentru ramurile sălbatice, prin vot,
chiar și harpele noastre erau atârnate,
se mișcau ușor în vântul trist.
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.