traducere de Ilie Constantin
E poate un semn adevărat al vieţii:
copii în jurul meu dansează cu uşoare
mişcări de cap un joc
de cadenţe şi de glasuri de-a lungul pajiştii
bisericii. Pietate a serii, umbre
aprinse iar pe iarba atât de verde,
nespus de frumoase în focul lunii!
Acolo memoria vă îngăduie un scurt somn;
acum, treziţi-vă. Iată, scârţâie puţul
pentru prima maree. Aceasta-i ora:
ce nu mai e a mea, arse, vechi simulacre.
Şi tu vânt de sud cu miros de flori albe
de portocal, împingi luna acolo unde goi
dorm copii, aţâţă cârlanul pe câmpuri
umede de urme de iepe, deschide
marea, ridică norii din copaci:
bâtlanul înaintează deja spre apă
şi adulmecă lent mâlul printre spini,
râde coţofana, neagră prin portocali.
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.