Sângerează-n mine un oftat - Manuela Munteanu
Poezie adăugată de: Manuela Munteanu

    vineri, 01 septembrie 2023

Te uită, dragul meu, cum toamna vine
Și sângerează-n mine un oftat!
Mi-atât de dor de gustul tău, uitat
Pe bobul cald al buzei mele pline!

Îmi urlă gândul, azi, a dezmierdat,
Cum fierbe dor de musturi în ciorchine,
Să-i curgă-adânc, paharului, rubine.
Așa te-aș vrea. În brațe-mi cufundat,

Să lași în ochii mei lumini căprui,
Ca fremătânde străluciri de soare.
Pe-o strună-a vântului turbat să sui,

Când mâna ta alene-o să coboare,
Pierdută-n neștiute cărărui.
Mă scrijelește-acest oftat. Și doare...



vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.