Pe caii noștri, în galop,
în tropotit ca de potop,
zburam, cu pletele în vânt,
încrezători și plini de avânt,
iar frică n-aveam strop.
Era o bucurie-n noi
în ziua-ceea, zi de joi,
de parcă-n vechile povești
sau pe câmpiile cerești,
doar noi eram eroi.
În jurul nostru, un décor,
sălbatic și necruțător,
era de frumusețe plin,
și ne părea atât de lin
sub cerul făr-un nor.
Am alergat, am obosit,
curând, pe-o stâncă ne-am oprit
și, îndelung, ne-am sărutat
ca într-un cânt ce-a fost uitat
în spațiul infinit.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumoase versuri!
Mady Ivănescu
luni, 12 noiembrie 2018
Am "alergat", am obosit
Citind aceasă poezie.
E minunat... cum ai gândit
Şi rima... are, melodie.
Succes.
pavalachepaul
sâmbătă, 29 august 2015
Foarte frumos imortalizat entuziasmul unui moment de dragoste patimasa!
andreionthepoetry
sâmbătă, 29 august 2015
Frumos! Felicitari
oana
vineri, 28 august 2015