Era o seară cum puține-au fost
pe lacul ce, sub sălcii, picotea,
iar noi, îndrăgostiți, voiam ceva
cu care să-ntregim amorul nost.
Ce stele? Ce luceferi? – doar scântei
puteai vedea sclipind pe apa lui
ieșind albastre, uneori ... verzui,
din ochii noștri –mai ales ai mei!-
Trăgeam la vâsle iute, covârșit
de nerăbdarea unui sentiment
ce depășise pragul transcendent,
căci eu, pe vremea-ceea, te-am iubit.
Chiar lacul liniștit simțea ceva,
când barca noastră,-n fine, s-a oprit,
și a uitat și somn, și picotit,
când tot ne legăna … ne legăna…
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Romantica ,plina de sensibilitate ca mai toate poeziile poetului.Martori ai iubirii ,lacul ,luceferii si chiar seara,fac din poezie un tablou imaginar.
Adriana
duminică, 23 august 2015
Extraordinar de frumos! Un mesaj de un erotism vibrant, imbracat in senzualitatea unor versuri de exceptie!
andreionthepoetry
luni, 27 iulie 2015
Foarte frumos!
oana
duminică, 26 iulie 2015