Port o cămașă care ar fi putut fi a ta,
o cămașă ce are o palmă
care se plimbă de-a lungul liniei vieții,
pe care scriu ca pe o hârtie
cum s-au îndrăgostit de vară ionii extaziați de nedespărțiri.
Port o cămașă, armură pentru iernile aspre,
care numără ceasurile albite de lună.
Alo! Alo! Sunt și sacoul pe care l-ai pus la păstrare
pentru plăcerea privirii,
Sunt telefonul care veghează
la noul început al sunetelor.
M-am așezat la pervazul ecoului să-ți contemplu odaia.
Imaginează-ți că e vară!
Îți dau o bere rece sau preferi o cafea cu scorțișoară pentru alunecări pe gândul,
luntre a artei de a iubi?
Porți o cămașă moale, pufoasă, în această amiază
care se apropie cu plăcere de asfințitul cuvintelor!
Taci și simte-mi atingerea!
Sunt o cămașă care-ți ține de cald și de bine. (14.01.2025-Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.