Se frământă cerul și ne copleșește,
Nu cu –încărunțirea care ne privește
Ci cu supărarea nepăsării noastre,
Cunoscând dorința minților sinistre.
Ochiul cu lumină mai privește-n hăul
Unde stăpânește de o vreme răul
Și mai dă speranță sufletelor miei
Că ne mântuiește un simbol cu trei.
În furtuna care mătură Pământul
Mieii țipă tragic amintind Cuvântul
Și lumina caldă a iubirii sfinte
E în amintire și ne-aduce aminte
Că suntem ca frunza în bătaia vieții
Și tribut plătim fiecare sorții.
Se frământă cerul, lacrimi în furtună
Pe fruntea Luminii se strâng în cunună,
Norii zbuciumați dispar și ne-adună
Mieii în Cuvânt...Devenim Lumină!
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.