Înfiorați cireșii, sub ceruri constelate,
nășteau petale pure din lumea cenușie;
Prin gotice arcade pășeau poeții-n moarte,
cu botnițe la gură, ca nimeni să nu știe
de versul lor ce sapă, precum izvoare line,
în stânca vremii mute și-n turnuri zigurate
făgașu' libertății străluminând doline.
Umblau cu lanțuri grele la mâini și la grumazuri,
scriindu-și poezia cu sângele din vene;
Se osteneau pe dealuri, sub stele sparte-n iazuri,
în noaptea cea mai noapte, trecând și ea alene,
ca o sfârșire blândă sau ca un foc de vatră,
ce veșnic împietrește sub naltele talazuri;
Rosteau versuri uitate, cu pașii lor de piatră...
Din șfichiul noii ordini pocnesc călăii lunii,
ce însoțesc convoiul pe drumuri de pădure;
Vibrează lira fricii, se-nchină lung alunii;
- Hai, mergeți mai departe, spre timpurile sure!,
se tot aud câinește lătrând, din urmă, zbirii;
Se zbat din rădăcină vechi murmure - gorunii -,
iar formele de ceață își prind în brațe mirii...
Se-nvârte Universul, se disipează aștrii,
se întețește vântul prevestitor de iele;
Și în poiana unde se-nalță zmei albaștri,
își vinde luna chipul pierdutelor derele;
Din noaptea sângerie zburau dalbii - aleșii -
precum o rugăciune șoptită de sihaștri;
Și-ascunși sub zori de-aramă se-nfiorau cireșii...
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Doamnă Lucia Eniu, mulțumesc pentru preafrumoasele cuvinte!
gabriel cristea (autor)
joi, 23 iunie 2022
M-am înfiorat și eu, biet suflet omenesc, ce n-am nimic din sublimul florilor de cireș, citind, văzând, simțind Poezia. Atât de aleasă prin imagini puternice, prin culoarea cuvintelor, prin magia ritmului și picturalitatea metaforelor!
Mă înclin!
Lucia Eniu
duminică, 24 aprilie 2022