Se preface-n aripi vântul și se suie pân' la stele,
Să le-adune înflorirea și s-o dea privirii mele,
Jinduită de azururi care-mpurpurează crinul
La răscruci de zori cu noaptea, unde-și lasă șoapta-aminul.
De aici, un dor fierbinte a îngăduit să zboare
O invazie de fluturi, o nălucă zvâcnitoare
Care să-i aștearnă-n neguri, vântului, cărare-ntoarsă,
Împletită cu lumina aței de visare toarsă.
Cine să-i mai simtă suflul? Cine să-i mai dea binețe?
A plecat, iar mie-mi lasă pândă lungă prin ostrețe,
Răscoliri de negre gânduri care tropotesc și sună
Tunet lung și apă-adâncă, pe tărâmuri de furtună.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.