Cu sufletul cât o metaforă smulsă din cuvinte
la punctul unde se prinde carnea de oase
se vindecă nervii de nerăbdare.
Îngerii fug din oglindă
rănile noastre sunt rănile lor fără sânge
în ochii fermecători ai copiilor în braţele mamelor
unde adorm la umbra sânilor dulci.
Este vremea când dragostea se coace pe jar încins
şi nu se stinge cu apă de ploaie
ferestrele lumii se deschid prin straturi de ceaţă
cum geamătul rupe durerea cu o sfârşeală subţire
prin carnea mea lovită de temerile galbene.
Pe străzile fără femei expuse zădărniciei
nici vântul nu lasă urme pe clădiri precum ploaia,
se scutură zilele din anotimpuri de fluturi,
nopţile plâng pe trotuare nepopulate
când oamenii dorm cu grijile-n minte,
pe cât de liniştiţi pe atât de noduroşi
cu gânduri ce încreţesc îndoiala.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mereu am ce invata din randurile scrise de tine.
Felicitari
sorin
sâmbătă, 25 iulie 2015
Felicitari, versuri foarte frumoase
traian
sâmbătă, 25 iulie 2015